O ţuică bună, de te bucură o lună
Îţi prezentăm Ţuica Zetea, un produs tradiţional românesc, distins cu Medalia de Argint la Concursul Mondial de la Bruxelles (2001).
Povestea începe din anul 1900, pe vremea când “bătrânul Zetea” era cunoscut şi apreciat de întreaga comunitate pentru ţuica produsă.
Tradiţia şi reţeta au fost păstrate, perfecţionate şi transmise din generaţie în generaţie. Prunele sunt culese din livezile din apropiere şi trec apoi printr-un proces de triplă distilare la cazane cu foc direct. Apoi, pentru urmatoarele 10-12 luni, Ţuica Zetea urmează să fie păstrată în butoaie de stejar şi să capete binecunoscuta culoare rubinie.
Soiul de prune, apa de fântână, metoda de fierbere, dar şi metoda de învechire îşi aduc contribuţia la gustul desăvârşit şi parfumul aparte al ţuicii Zetea.
Te-am convins că trebuie să o încerci?














